Tot ce e departe de noi
Ne pare mai frumos:
Perfecțiunea, tihna, astrul luminos.
Dar vine un timp
Când și perfecți suntem,
Perfecțiunea atunci ne-apasă
Ca un greu blestem.
Și vine un timp
Când Luna se lasă
Pe chiar umerii noștri
Și ca piatra ne apasă.
Și vine o tihnă
Nesfârșit de lungă
Peste brațe și frunte, peste pleoape
Atunci ne-acoperim
Cu ce-avem mai frumos și
Mai aproape:
Cu niște ape, c-o doină,
C-un codru, c-o luncă.