Cuvintele ca lupii-mi dau ocoluri
sau se reped și-mi rup fâșii din carne.
Ca taurii, mugind, mă iau în coarne,
deasupra mea ca niște ciori vin stoluri.

Dar, uneori, se-apropie să-mi toarne
lumina lor în ne-mplinite goluri
și sună grav, ca din adâncuri subsoluri,
schimbate-n orgi și-n aurite goarne...

Cuvintele mă răstignesc în cuie,
lung mă străpung cu-o veninoasă țeapă
și tot cuvintele ca o cățuie

îmi tămâiază lacrima sub pleoapă,
șoptindu-mi: suntem clare trepte. Suie
în veșnicia care va să-nceapă.