Stârnindu-mi foamea ca să-mi frângi puterea,
din trupul tău îmi faci ospăț de noapte
și-mi dai, Dalila, piersicile coapte,
căpșunile-aromind ca îmbiere,

și rodia și zmeura din șoapte
și fagurii adânci ca mângâierea –
și de mă-mbeți cu părul tău ca mierea,
mi-așterni ofrandă umerii de lapte.

Și fiecare gest ți-e un ciorchine
și pântecul o azimă fierbinte....
Ca două albe candele senine

ard sânii tăi la cina mea fecundă,
iar între coapse – amfore sabine –
pocalul ce-n vin sacru mă scufundă.