Încremenise vântu-n infinit
ca un arcuș peste-o vioară spartă.
As-noapte-un înger mi-a bătut la poartă,
cu pasul stins, cu glasul ostenit.

Nu știu dacă venea din paradis
sau numai de pe-o cruce pământeană,
dar mă privea cu ochii ca o rană
și tremura de frig când i-am deschis.

Pe-obrajii lui de straniu Dumnezeu
o boală grea părea că se răsfrânge -
și mi-a căzut în brațe plin de sânge,
și toată noapte-a plâns la pieptul meu.

În zorii zilei nu l-am mai aflat
și urme roșii se pierdeau la poartă.
Departe-n cer, ca pe-o vioară spartă,
vântul cădea ca un arcuș stricat.