Cu alge și meduze verzi la proră,
Păcatul ne îmbie și ne-ncarcă
pe mlădioasa, galeșa lui arcă,
sub voluptoasa vânturilor horă.

Și lunecăm pe-adânci miresme, parcă
înveninați de-o dulce auroră,
spre orizonturi care ne devoră,
de unde nimeni n-o să se întoarcă.

Și ne topim în zările-otrăvite,
arși de talazul spart în diademe,
străpunși de-arome tari ca de cuțite.

Și-n vântul cald și putred care geme,
treptat blestemul nopții ne înghite,
cu ochii-ntorși spre stelele supreme.