Pe vechi și rupte trepte de orgolii
cobor din turn, cu ochii nesătui.
Spumegă evu-n foșnetele lui,
ca un ocean ce-și leagănă atolii.

Cu șapte chei în urma mea încui
tot ce-am lăsat sub petice și molii,
mici stihuri zgribulite pe fotolii,
sau lacrimi mari pe harfa nimănui.

Adânc, în piept, sorb noua auroră,
cu sete beau azurul lumii crud
și, lacom azi, de fiecare oră,

cu fruntea-n nord, cu brațele spre sud,
ascult inima veacului sonoră
și pulsul veșniciei îl aud.