agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Interzicerea expoziÈ›iei organizate de Societatea Culturală Aromână ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-03-08 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Maria Elena Chindea Ca de dincolo de lume, vine plin de colb, faÅ£a dârză, mâna-n ÅŸold, armăsaru-n spume. Fruntea-i creÅŸte mai înaltă, pletele în vânt. Stânci, păduri, furtuni îi sunt mume laolaltă. Ard amurguri sub sprâncene ÅŸi, pe chip semeÅ£, sărutări de pădureÅ£ ÅŸi de nopÅ£i codrene. ÃŽn câlcâie când îşi strânge murgul năzdrăvan pare-arhanghel pământean sau un cneaz de sânge. Flinta tot ÅŸi-ndreaptă Å£eava să privească-n sus : ochi de uliu nesupus care-nfruntă slava. Ipingea bogată poartă, cioareci ÅŸi tuslugi. ArnăuÅ£i ÅŸi străji ÅŸi slugi înlemnesc în poartă. De când sunt nu mai văzură porÅ£ile domneÅŸti, izbucnite din poveÅŸti, astfel de făpturi. Arătarea din baladă sare jos din ÅŸea : -Unde-i Vodă Caragea ? Iancu vrea să-l vadă. ToÅ£i bulbucă ochi de broaÅŸte turcii cresc în fes : -Cine eÅŸti, boier ales ? Cine te cunoaÅŸte ? -De la Vodă la Agie, grecii toÅ£i mă ÅŸtiu. De la Olt ÅŸi pân-la Jiu codru-ntreg mă ÅŸtie. Parcă trăznetul despică porÅ£i ÅŸi arnăuÅ£i. Cât îs la picior de iuÅ£i ÅŸi ce-nalÅ£i în chică ! Faraonii ÅŸi buzaÅ£ii schiaună prin curÅ£i. Lungi în mâini, la fapte scurÅ£i, gâfâie gealaÅ£ii. Se-mbrâncesc în poticnire turcii cu ÅŸalvari, cetele de palicari chiÅ£căie subÅ£ire. -Iancu ! freamată cerdacul. PrinÅŸi de tremurici, pehlivani ÅŸi măscărici vin de-a berbeleacul. -Iancu ! Scări, odăi, iatacuri, zumzăie la fel. Singur Iancu, numai el, Calcă-adânc pe veacuri. Parcă vine din jugaÅŸtri, dintr-un pisc străbun unde ouăle îşi pun vulturii ÅŸi aÅŸtrii. Intră-n curte ÅŸi le face semn să tacă toÅ£i : -Nu sunt căpitan de hoÅ£i, cârtiÅ£e buimace ! BroaÅŸte-n fuste, slugi fricoase, n-am venit să prad, nici să vă trimit în iad putredele oase. Hai, lingăi surpaÅ£i din ÅŸale, duceÅ£i-mă sus. Vorbe bune am de spus, azi, Măriei-Sale ! Cine să-i răsară-n faţă asprului boier care-ÅŸi reazimă de cer umăr ÅŸi sâneaţă ? Cin' să-l ducă să-l prosterne la Măria-Sa, când ÅŸi Vodă, pe sofa, dârdâie-ntre perne ? Prind din coate să se-ndemne ÅŸi-l privesc mereu. Ba e Făt-Frumos, ba zmeu, ba e Strâmbă-Lemne. -Cuvioase cioclovine cu sfieli de sfinÅ£i, luaÅ£i-vă-ndrăzneala-n dinÅ£i ÅŸi nădragii-n vine. Nimeni nu-i să se desfacă din cinstitul stol, să-i dau flintă ÅŸi pistol ÅŸi hanger ÅŸi teacă ? Din pridvor atunci l-îmbie un moÅŸneag senin, scris de-un meÅŸter bizantin pe-o icoană vie. -Adu-Å£i la Vlădica-ncoace sculele de drac ÅŸi pe Vodă-am să-l împac, dacă vii cu pace. Iancu-ÅŸi scutură de-o treaptă armele de fier : -Iacă lege de hanger, iacă flintă dreaptă. Am venit ca să dau seamă, n-am venit să cer. Alb ca viÅŸinu-n Prier, sfântu-n prag îl cheamă. Mire-se arnăuÅ£ime, slugi ÅŸi logofeÅ£i. Sfântu-oftează din nămeÅ£i ÅŸi din limpezime. -Vino cu Vlădica, suie, pocăit haiduc. Intre perne ÅŸi ciubuc, Vodă e ÅŸi nu e. Namila cu ochi de soare intră. Calcă drept. Domnu-i numai nod în piept, perne ÅŸi sudoare. Când mai face-un pas, doar unul, toÅ£i boierii-s sloi. Domnul, între perne moi, galben ca tutunul. Când haiducul, din câlcâie creÅŸte până-n pod, pare Iancu voievod, Vodă, o momâie. Doar Vlădica blând surâde, Domnului dând ghies ca să-ÅŸi dreagă grai nedres, spart pe buze hâde. -Tu eÅŸti, Iancule, Jiene, tu, haiduc hain ? -Eu, Măria-Ta, ÅŸi vin din păduri oltene. Dar nu-s lotru de răscruce, ci, pe sub gorun, am pândit ca să-mi răzbun neamul pus pe cruce. Vodă tremură ÅŸi-ngaimă : -Ba te ÅŸtiu tâlhar, mi-ai cârnit un Cârc-Serdar, mi-ai fost jaf ÅŸi spaimă. -De-am prădat cu mâna toată, printre fagi ÅŸi cerbi, fost-a pentru robi ÅŸi ÅŸerbi, pentru biata gloată. Dacă lama cu prăsele a cârnit vreun grec, o făcui ca să-mi înec jalea ţării mele. Insă dacă azi las flintă, codrii lungi ÅŸi laÅ£i, e că taica ÅŸi trei fraÅ£i urii Tale-s Å£intă. N-ai răzbit să-nvingi haiducul, dar mi-i frângi pe ei. Lasă-i. Mie dă-mi ce vrei, ÅŸtreangul sau butucul. MinunaÅ£i-vă giubele ÅŸi voi bărbi de-omăt ! Făt de crivăţ e, sau făt Zămislit de iele ? -Doamne eÅŸti (Vlădica spune) os de voievozi ÅŸi eÅŸti slobod să slobozi întru iertăciune. Iartă-l, că ÅŸi-a pus de-o parte scule ÅŸi nărav. . . Vodă-nghiaţă râs gângav pe-un obraz de moarte. Scuipă printre dinÅ£i cuvinte : -Sâmbătă în zori, leÅŸu-i ciugulit de ciori, Å£i-l fac dar, Părinte ! Å¢es păienjenii-n ungher harfe de mãtasã. Lãcrimând departe-n cer câte-o stea se lasã. Bate-o razã ÅŸi nu prea. Printr-un ochi de bârnã, lacãtul, la uÅŸa grea, cinci ocale-atârnã. LanÅ£ul, cu turbãri de lup, pe sub poarta bolÅ£ii, când în suflet, când în trup îşi înfige colÅ£ii. Ce glas dulce ÅŸi adânc ÅŸoarecii îi strânge ? Dar din ziduri de ce plâng Picãturi de sânge ? Umbrele ce taine spun ? Cin’le Å£ine hangul ? Cântã Iancu în ajun de-al rãpune ÅŸtreangul . Nu e apã în ulcior ca sã-i stingã spuza de urzicã ÅŸi de dor care-i arde buza. Nu e vânt mãcar un fir ca sã batã-n dungã ÅŸi cu fragedul lui mir fruntea sã i-o ungã. Åži nu-i nici un pui de stea agãţat de dreve, sã-l culeagã-n pumni, sã-l bea ca-n pãduri, aieve… -Codrule fãrã haiduc, sub minunea lunii, calea ta n-o mai apuc sã-Å£i slujesc gorunii. Neamule fãrã noroc, pururi în furtunã, Å£eava mea cu plumbi de foc nu te mai rãzbunã. Nu mi-e fricã de cãlãu, nici de ÅŸtreang n-am teamã, dar în piept mã frige rãu codrul ce mã cheamã. Åži mai am un vechi alean : doi ochi mari de fatã. Lunecau într-un rãdvan, peste Olt, odatã… Erau verzi, erau adânci, ÅŸi-au pierit aiurea. Ci tot port în vis, de-atunci, ochii ÅŸi pãdurea. Mâine-n zori, când va cãdea laÅ£ul unei funii, vor jeli pe urma mea ulmii ÅŸi gorunii. Insã marii ochi curaÅ£i -dimineÅ£i senine- dincolo de cruntul laÅ£, am sã-i duc în mine… * Poarta, dis-de-dimineaţã, înapoi s-a tras. S-a sculat , la rumen ceas, gloata târgoveaţã. CurÅ£ile domneÅŸti sunt pline de smerit popor. Pildã vie tuturor ÅŸtreangul se cuvine. Nici cinstita boierime nu se cade dar sã nu-l vadã pe tâlhar sus, la înãlÅ£ime. Vin boierii, câtã iarbã, ÅŸi-ÅŸi fac loc sã stea cât mai sus cu o giubea, cât mai jos cu-o barbã. Parul, care-aÅŸteaptã vamã, e ÅŸi el de rang, cãci pofteÅŸte doar în ÅŸtreang un haiduc de seamã. Du-te-vino, grecoteii saltã-n nerãbdãri. OaspeÅ£i mari, pufnind pe nãri, sub turbane, beii. Soarele pe curÅ£i aruncã coÅŸuri de cireÅŸi. Darabane fãrã greÅŸ sunã la poruncã. Vodã ! ce necaz l-afumã ? Ce omizi îl rod ? Curge-o ÅŸoaptã prin norod : -Ciumã, Vodã-Ciumã ! Åžade-n jilÅ£u-i ca pe cuie, ca pe ghimpi de spin. ÃŽntre perne ÅŸi venin, Vodã e ÅŸi nu e. Lacomi de petreceri rare, lângã Domn, semeÅ£i, Agã, strãji ÅŸi logofeÅ£i, frig în aÅŸteptare. Dar ce crengi de lãmâiÅ£e ÅŸi de meri domneÅŸti înfloresc pe la fereÅŸti ? Crengi sau jupâniÅ£e ? Cã la geamuri când se-adunã albe sfiiciuni, parcã ning de sus cununi fragede de lunã. Frãgezime, tinereÅ£e, cum de mai surâzi când stã Iancu între gâzi tuciurii la feÅ£e ? Frãgezime de fecioarã, cum mai legeni crãngi, când stã Iancu între spãngi, pregãtit sã moarã ? Åži tu, Iancule Jiene, moartea cum o-nfrunÅ£i ÅŸi-Å£i baÅ£i joc de gâzii crunÅ£i cu tãciuni sub gene ? Ce-ai zãrit la geam, haiduce ? Ce ochi mari ÅŸi verzi ? Cât ai da sã nu-i mai pierzi ÅŸi-n pãduri i-ai duce… Parcã-s ochi de nestematã, mãi, haiduc codrean ! Lunecau într-un rãdvan, peste Olt, odatã… -Hei, nu-mi pasã, cioarã slutã, faraon urât, cã-mi pui ÅŸtreangul tãu de gât, când eu sunt lautã. Baragladinã, nu-mi pasã funia cã-mi legi, când eu sunt ciorchini întregi, dulce tãmâioasă. Nici de corbi nu-mi pasã foarte, ticãlos Å£igan, când vãd ochii din rãdvan cã-mi zâmbesc la moarte… Gâzii, goi ca spurcãciunea. Iancu, falnic nuc. -Codrule fãrã haiduc duce-Å£i-aÅŸ minunea. Sunã moarte darabana, gâzii-l smulg din loc. -Neamule fãrã noroc duce-Å£i-aÅŸ icoana. Gloatele, de ce suspinã ? Åžtreang, de ce tresari ? Unde-s ochii verzi ÅŸi mari puÅŸi în geam luminã ? Când s-au smuls –smaralde sfinte- din fereastra lor, cã sã-i ardã, în pridvor, Domnului-nainte ? Jupâniţã, creangã albã, ochii tãi senini la Mãria-Sa i-nchini, cum închini o jalbã. Buzele-Å£i nu spun nimica, numai ochii cer.. Alb, ca viÅŸinul Prier, lângã ochi, Vlãdica. -Pune-Å£i, Doamne, mila-n faptã. Pravila din moÅŸi, dacã stai ÅŸi o descoÅŸi, tare-i înÅ£eleaptã. Cã ea cere slobozire din osândã grea, fatã de boier de-l vrea pe tâlhar de mire. Azi, din curtea Ta se-alege crinul prea curat, de osândã ÅŸi pãcat lotrul sã-l dezlege… Vodã-ngaimã : -Tu, Sultanã, în genunchi îmi stai ? Ochii plâng ÅŸi-ntregul rai pâlpâie pe-o geanã. -Vrei de mire lotru mare ? Vrei din ÅŸtreang sã-l scot ? Ochii plâng ÅŸi raiul tot cere-n ei iertare. Åži, deodatã, gloata cade în genunchi, tunând : -O, Mãria-ta, fii blând, iartã ÅŸi sloboade ! Geme Vodã, geme Agã, logofeÅ£ii tac. Se cruceÅŸte în cerdac boierimea-ntreagã. Domnul dã porunci. Åži geme. Gâzii sar-napoi. ArnãuÅ£i în fuste noi bombãne blesteme. Gloata-n vuiet se ridicã. Peste ea, domol, scrie cruci de aur gol mâna de Vlãdicã. Numai ochii de-altãdatã, ochii din rãdvan, printre beii cu turban râd cu zarea toatã. * Åžargii se împlântã Codrului afund. Surugiul cântã, crengile rãspund. Funie uÅŸoarã, spânzurã-Å£i alÅ£i furi… Drum de nuntã zboarã, zboarã prin pãduri. Butca sau mireasma leagãnã pe miri sub catapeteasma crengilor subtiri ? Merg sfinÅ£iÅ£i de veacul codrilor bãtrâni. Râde-n zãri conacul aÅŸteptând stãpâni. Cât îi stejãriÅŸul de înalt în zvon, smirnã-i tot frunziÅŸul, pomii toti, amvon. Cât de lung drumeagul pentru ÅŸargi ÅŸi roÅ£i, patrafir tot fagul, flamuri ulii toÅ£i… Unde duci cu tine, mire nãzdrãvan, dimineÅ£i senine, ochii din rãdvan ? Unde duci, Jiene, tras de telegari, zãrii dunãrene ochii verzi ÅŸi mari ? Uite-i cum se lasã mai adânci, mai grei, lumea neculeasã s-o culegi din ei. Uite-i cum se pleacã -hoÅ£ule-ntre hoÅ£i- cerul ce-i îneacã sã li-l furi, de poÅ£i… Surugiul mânã, frunzele nu tac. Taina ta ce-ngânã, murmur de copac ? Duce butca-n fugã mirii nunÅ£ii verzi. Creangã ca o rugã, mustri sau dezmierzi ? Duce butca-n goanã mirii albei nunÅ£i. Frunzã ca o ranã, sângeri sau te-ncrunÅ£i ? Iancu când ascultã, când n-ar vrea de loc, creanga tot mai multã, frunza grea de foc. Ca sã nu-l audã, spune ÅŸoapte-n el – (stropi de geana udã pe-un ceresc inel): -Alba mea mireasã, fragedul meu rai cupa-ar vrea pe masã umbra ta sã-i dai. De mireasma-Å£i linã crinii toÅ£i sunt beÅ£i. Trestia se-nchinã, mlãdieri s-o-nveÅ£i. Iar ÅŸi iar îl cheamã paltin ÅŸi gorun. Iancului i-e teamã parcã de ce spun. Ca sã nu-i audã, cântã ÅŸoapte-n el (stropi de geana udã pe-un ceresc inel) : -Toatã unda apei pasul tãu l-ar vrea. Tremurarea pleoapei Å£i-o îngân-o stea. Nuferii îţi furã umerii rotunzi, verdea ieziturã – ochii tãi afunzi… Iar Å£i iar îl strigã ulmul nimãnui. Iancului i-e frică de chemarea lui. Ca sã nu-l audã, plânge ÅŸoapte-n el – (stropi de geanã udã pe-un ceresc inel) : -Lunecai, odatã, peste Olt, în vis. Tu erai, sau toatã floarea de cais ? Cu ce dulci omãturi îngerii te-au scris ? Azi îmi arzi alãturi, dar îmi pari tot vis… Iar ÅŸi iar, oriunde, teiul face semn. Iancu nu rãspunde la grozav îndemn. Ca sã nu-i audã glasul cenuÅŸiu, suduie cu ciudã : -Mânã, surugiu… Iar ÅŸi iar se zbate fagul nepãtruns. Iancu nu se-abate ÅŸi nu dã rãspuns. Ca sa nu-l audã smulge-un bici acum ÅŸi dã ÅŸfichi ÅŸi nu dã ÅŸargilor de fum. -Tu, mireasã, du-mã raiului tãu sfânt. Parcã mã sugrumã ramurile-n vânt Dragostea mea dragã, smulge-mã de-aici… Creanga iar se roagã, Iancu iar dã bici. Åži cum geme ramul cu frunziÅŸ de foc, parc-ar plânge neamul fãrã de noroc. * Cine-a muls, cu mâini blajine, Calea-Laptelui pe cer, cã ÅŸiÅŸtarul nopÅ£ii plin e, nevãzutule oier ? Codrul susurã din foaie ca o gurã de izvor unde îngerii îşi moaie gingãşia gleznei lor. Din pãduri, peste viroage, vine crângul, când pe brânci, când pe coate, sã se roage cu chemãri tot mai adânci. La conac, sub geam, coboarã, ca sã-i freamãte-n auz, ba cu ÅŸoaptã de vioarã ba cu geamãt de cobuz. Doarme Iancu, vrajã lungã, legãnat de braÅ£e moi. Crângul geme sã-l strãpungã, braÅ£e dulci îl trag-napoi. Doarme Iancu, vrajã goalã, pe ispite de omãt. Crângul geme, el se scoalã, îl trag braÅ£e îndãrãt. Doarme Iancu, vrajã dulce, pe fierbinte sân zbãtut. Crângul geme, el se smulge, braÅ£e cad în aÅŸternut. CuÅŸma, bunda, ipingeaua ÅŸi pistoalele-n serpar… Fuge-n grajd ÅŸi scoate seaua, scoate frâu ÅŸi armasar. -Du-mã-n lumea mea cealaltã, murgule, cã nu mai pot. Murgul sare poarta-naltã, cu haiduc, cu dor cu tot… Codru-l simte c-o sã vinã, de la brusturi la bureÅ£i, din bârlog la vizuinã, de la guÅŸteri la mistreÅ£i. Taicã frasin, creangã muicã, vine munte de haiduc ! Mai rãsare-o nevãstuicã, Mai tâşneste vr-un bursuc. Ii ies carpenii-nainte, ca haiducii când vor pungi. Gata sã-l binecuvinte, ulmii în odãjdii lungi. Mãi, ce scârţâie-n tãcere peste codru ÅŸi muncel ? Carul-mic cu roÅ£i de miere trage luna dupã el. Machea, lunã e sau, poate dintr-un puÅ£ nepãmântean cumpãna tãcerii scoate o galeatã de mãrgean ? Peste scorburi, peste viezuri, stele tinere îşi coc pãdureÅ£ele lor miezuri de tãmâie ÅŸi de foc. Pe târzii poteci rãzleÅ£e, murgul pune paÅŸi cuminÅ£i. Iancu ÅŸuierã tristeÅ£e Din amare foi cu zimÅ£i. -Jelui-m-aÅŸ, cã mi-e jale, jelui-m-aÅŸ, dar n-am cui : nici stãtutelor pistoale ÅŸi nici dorului cu pui. Jelui-m-aÅŸ numai Å£ie, codrule fãrã haiduci… Din desiÅŸuri vechi învie umbre, taine ÅŸi nãluci : -Uite-aici opriÅŸi caleaÅŸca unui plod de beizadea ; i-ai smuls ifosul ÅŸi taÅŸca ÅŸi luceferii din ea. Uite-aici cârniÅŸi Serdarul cam limbut, cam grecotei, risipind pe tot hotarul potera de funigei. Uite-aici, cu tescovinã te-ai clãtit, sã nu te spurci, dupã ce-ai dat foc, la cinã, unui han cu nouã turci. Åži, la jar de crengi uscate, te-ai legat, cam tot pe-aici, sã-i faci Neamului dreptate ÅŸi cocioabe de calici… Luna pe cãrãri se varsã ca o baniţã de grâu. Pe sub fagi cu frunza-ntoarsã, lacrimi tremurã pe frâu. Cad pe frâu ÅŸi cad pe coamã, cad în iarbã licãrind, când mãrunÅ£i bãnuÅ£i de-aramã, când inele de argint. -Dragoste alunecoasã, ineluÅŸ învârtecuÅŸ, cu frânghii de chiparoasã mã legi zdravãn de culcuÅŸ. Ori de câte ori din bezne s-a sculat vr-un braÅ£ voinic, l-a frânt patima sau, lesne, l-a stins fierul venetic, Vino, codrule, ÅŸi iartã pieptu-acesta slãbãnog. Tot adâncul meu te poartã, Å£ie, ceas de ceas, mã rog. Fir-ar, codrule, s-ai parte de-un haiduc cum n-am fost eu, cu hangerul fãrã moarte scris pe zare curcubeu. Fi-Å£i-ar toatã frunza linã ochi albaÅŸtri ÅŸi cereÅŸti, toatã straÅŸnica tulpinã frunÅ£i ÅŸi braÅ£e haiduceÅŸti. Facã-se tot codrul pânde de topoare ÅŸi mãciuci, dacã gloatele flãmânde astãzi nu mai au haiduci. Facã-se haiduc tot ramul, rãdãcinile la fel, dacã azi nici tu, nici Neamul parte n-aÅ£i avut de el… Lacrimi curg ÅŸi picã-ntruna ÅŸi pe ÅŸea ÅŸi-n iarbã jos. Sus, pe vãrfuri, pare luna cuÅŸma altui Fãt-Frumos. Ce heruv ÅŸi-a spart ulciorul sau cad stele prin fãget ? Bate vântu-ncet ca dorul ÅŸi ca jalea de încet. Bate vântu-nlãcrimatul duh amar de foi de nuc, parcã e ÅŸi nu-i oftatul codrului fãrã haiduc. Bate vântul –carpatinul- duh amar de busuioc, parcã e ÅŸi nu-i suspinul neamului, spre alt noroc. (1942-februarie)
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | ![]() | |||||||
![]() |
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati