Sunt jumătate-nsămânțat în lut,
ciosvârte vii sădite în ogoare,
prăsilă pentru leaturi viitoare
și rădăcini înfipte în trecut.

Târâș, năluca hoitului buimac
în cârje schiloade trece peste vreme
și umbra mea beteagă parcă geme
ca o mustrare crâncenă din veac.

Pe străzi de fum mă clatin ca un dric.
Râd domnișori cu fața ca faianța
și se feresc să nu-mi atingă zdreanța
muierile muiate-n borangic.

- Bicisnici plozi! Bieți umeri de slugoi!
Coconi scopiți! Gângave rămășițe!
V-am dat un cer înalt peste troițe,
iar voi călcați luceferi în noroi.

V-am dat un cer ca un iconostas
și-ați pângărit icoanele senine.
Ah, Țara mea, aș vrea să-ngrop în tine
și brațul ăsta care mi-a rămas.