Ridic mâinile (urechea ta asculte):
un foșnet vag se-aude; e de-ajuns,
singur fiind, să taci, ca lucruri multe
tăcerea-ți s-o asculte într-ascuns.
Ajunge, iată, să clipesc din pleoape
și freamătul, iubito, li-l auzi.
Auzi-le-mi căzând pe ochii uzi,
acum, – dar tu, de ce nu mi-ești aproape?

Mișcări fără urmare au să-și lase
pecetea-n liniștea ca de mătase;
tresăriri minime au să rămână-n
perdeaua zării,-n chip de fald.
Fac să se-nalțe stele, în amurg,
cu, numai, suflu-mi cald.
Pe buze, olmurile-mi curg,
și mă mândresc
că recunosc agila mână
a îngerului, de departe.
Numai de tine nu am parte,
de tine, cea la care mă gândesc.



Traducere Șerban Foarță