Cad frunzele ca de departe, cad
parcă și grădinile celeste
pălesc, iar în căderea lor nu este
decât refuz...
Și,-n nopți, pământul greu
cade-n singurătatea dintre astre.

Cădem, cădem cu toții. Mâinii noastre
i-e dat și ei să cadă și mereu
cad altele...
Ci, totuși, Unul este
ce ține-n mâinile-i cu vine-albastre,
nespus de blând, căderile aceste.



Traducere Șerban Foarță