Soarele venețian în păr mi-așază
aur din alchimii desăvârșite.
Sprâncenele înalt mi-s arcuite,
asemeni punților ușoare și te

duc spre pericolul ce mut veghează,
al ochilor pe-ascuns călătorind,
peste canale, care mari cuprind
și din albastrul valurilor prind.

Cine mă vede, îmi invidiază
și câinele, pe care câteodată
în pauze, languros, mi se așază

mâna, de scrum neatinsa, inelată.
Toți craii plini de vise care vin,
de gura mea sfârșesc ca de venin.


Tr. Maria Banuș