În acest secol al răbdării
Și de-o grabă angoasantă
Al cerului chip se oglindește-n pământ,
Pe deasupra, sub carapace, ei se fac mici de tot
La mila lui, dar eliberați de orice limită
În zborul la înălțimea
De doisprezece kilometri vedere
Apoi timpul se zorește și devine
O dulce dimineață,
Pe urmă, fără legătură
Cu mediul înconjurător
Îți vin în minte amintirile
Cum în viteză te catapultează
Cu mii de mii la oră,
Nestăpânita curiozitate
Și voință fatală
Uită de omul
Care nu va ști nicicând să se oprească din crescut
Și a crescut deja în neumană măsură,
Poți să înveți cum să acorzi ce se întâmplă
Unului, fără grabă, dar și fără răbdare,
Pe sub văluri privind
Până la incendiul pământului, seara.



Traducere Nicoleta Dabija