În serile de vară,
Revărsându-te mirată,
Domoală lună, fantasmă zilnică
A tristului, apusului soare,
Ce strigăt hohoteşti?

Lună insinuantă, treci tulburând nepăsătoare
Din adâncul somn, glia,
Ce spre cel ce nu mai există s-a întors delirând
Sub mângâierea ta melancolică,
Şi plânge, fiind mamă,
Că din el şi din ea nu mai rămâne într-o bună zi
Nici măcar o mantie nestatornică de lună.