lumini dănțuind pe drumul
hoinărelii

cerul s-a pierdut în văzduhul
istovit

de aur ramurile negre împung primăvara

la ora asta singur poetul o aude

și poetul se ridică din
același aluat al strălucirii și
împărtășaniei

el trece tainic printre blocuri în sine închis

căci veghează când pretutindeni se tace

el ninge peste orașul părăsit

se uită la candoarea de la sat se pierde
în langoare

nicio violență nu o depășește pe aceea cu înfățișarea
frigului și misterului

singur poetul asemenea martirului vede ironia
lui Dumnezeu



Traducere Nicoleta Dabija