Fuge peste nisipuri fabuloase
Şi piciorul îi este uşor.

O, păstor de lupi
Ai colţii luminii scurte
Care ne înţeapă zilele.

Terori, avânturi,
Horcăit de păduri, acea mână
Ce rupe ca pe nimic stejari bătrâni,
Făcut eşti după chipul inimii.

Şi când ceasul e de tot întunecat,
Voiosul trup
Eşti oare tu printre arborii vrăjiţi?

Iar când eu plesnesc de dorinţă,
Vremea se schimbă, mohorât dai târcoale,
Cu pasul meu fugi de mine.

Să dormi ca un izvor în umbră!

Când dimineaţa e încă tainică,
Suflete, ai fi primit
De o undă odihnită.

Suflete, nu voi ști nicicâd să te calmez?

Niciodată nu voi vedea în a sângelui noapte?

Fiică indiscretă a plictiselii,
Memorie, neîncetată memorie,
Norii pulberii tale
Nu-i vânt în stare să-i ia cu el?

Ochii mi-ar reveni nevinovaţi
Aş vedea primăvara eternă

Şi, în sfârşit, nouă,
O, memorie, ai fi onestă.



Traducere Ilie Constantin