Ca stânca aspră a vulcanului ,
Ca uzata stâncă a torentului,
Ca noaptea singură și goală,
Suflete de praștie și spaime
De ce nu te culege
Mâna fermă a Domnului?

Acest suflet
Care știe vanitățile inimii
Și-i știe perfidele ispite
Și cunoaște măsura lumii
Iar planurile minții noastre
Le judecă drept trufie,

De ce nu poate îndura
Decât răpiri pământești?

Tu nu mai privești, Doamne...

Și nu caut decât uitare
În orbirea cărnii.



Traducere Ilie Constantin