agonia ![]()
■ Interzicerea expoziției organizate de Societatea Culturală Aromână Contactŭ |
Minduiarea a membrilor
Mutriri: 7231
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-15 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Valeria Pintea
Astă toamnă-Amorul-Zeu,
Cercetând imperiul său, Trecu a Moldovei țară, Unde oamenii mult ară, Dar nu seceră d-agiuns. Acel sprinten călători, Ce ne arde-adeseori, De brumă-atunci pătruns, Căta casă priincioasă În vro inimă duioasă, Însí, aleu, el nicăire N-a găsit adăpostire. Căci, precum pe la Vaslui, Ca-ntăi, astăzi miere nu-i, Și credința-n astă țară S-a făcut o marfă rară. Ca albina și Amorul Umblă und-o trage dorul. Văzând grasă-acea țărână, Arcul, cucura depune. Tauri doi la giug supune, Strămurariul ia în mână, Pare-n port și la cuvânt. Lucrători chiar de pământ. Că-n această nouă mască, Cântând doina românească, A lui tauri asudau Și tot brazde răsturnau. Abie câmpul a arat, Ce n-a fost sterp din natură, Din cucură a luat De semință o măsură, Într-ales, fără neghină, Din a căreia tulpină Răsar inimi credincioase, Simțitoare și duioase. După ce a semănat, La Zeu rugi a înalțat: “Să reverse-a lui favor Pre tomnaticul ogor, Ca productul delicat, De ger, secet-apărat, Să se facă bun, frumos, Și miez s-aibă sănătos.î Dacă deci din cel ogor Ce a semănat Amor Viitoarea primăvară Inimi nu vor să răsară Credincioase Și duioase, Virtuios, nobil Amor, Care e nemuritor, N-având unde locui, Din Moldova va fugi!
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | |||||||||
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati