Oricine-ai fi: paseste-n faptul serii
din odaia in care toate le stii;
casa ta e ultima pe marginea zarii
oricine-ai fi.
Cu ochii care, mari si obositi,
cu greu se despart de pragul umblat,
ridici incet si tainic catre cer,
acuma, un copac intunecat
si il proptesti de bolta zvelt, stingher.
Si lumea ai creat-o. Si e mare
si cum cuvantul in taceri se parguieste.
Si ca vointa care-i prinde talcul,
gongas, privirea ta o paraseste...

Editura Paralela 45, 2004
Traducere de Dumitru Marian