..Dar nici că vrei să pleci atunci,
Știi că de groaza-nvățăturii
Ai prins vreo două nopți întregi
Și te-ai ascuns în podul șurii...
Câți ani vor fi de când te-ai dus?...
Mai spune-ne cum ai umblat?...
Fără astâmpăr îmi erai,
Și cât ești azi de așezat!...
Nu m-ascultai... Știi ce-ai pățit
Atunci în seara de ajun?...
Acum și gândul mi-l citești,
Cât de cuminte ești și bun...
Nu te-ar cunoaște nicidecum
Să te-ntâlnească-n drum vecinii,
Vezi, ieși în poartă și le zi:
„Mai știți, eu sunt feciorul Linii?!“
Te-ar râde fără crezământ,
Necum în drum să te oprească –
Și-ar zice: „Uite-un domn aici,
Dar nu-i de legea românească!“
Și mă sărută împăcată:
„Fecior cuminte are mama!..“.
Eu îmi întorc o clipă fața,
Și-o lacrimă-mi udă năframa...“