Secat
vin metropolele mereu fumegânde,
femeile noastre nasc prunci pentru foamea avioanelor flămânde și setea-nchisorilor adânci.
Arhangheli căzuți de mult nu mai speră
întoarceri în raiuri de fum. Creștem cântece de retortă și seră și flori de ciment și bitum.
ne-au băut inima elevatoarele,
ne-au supt-o amperii si volții. Viața ne-o smulgem cu ghearele, Cerul - cu colții.
razele noastre miros a sânge
și pâinea noastră a măcel.
Din orice stea, câte-un vârf de oțel
ca o baionetă ne-mpunge.
vorba e o grenadă,
orice privire - fulmicoton. Pândim pe lisus la colțuri de stradă și-1 frângem pe scări de beton.