Amiezile ne vor patrunde rabdatoare,
ca o putere ce vine si pleaca,
si va fi o liniste ce doare,
o durere care se-neaca.

Apoi soarele va fi tot mai frumos
si-i va grabi pe toti spre seara,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roaga o faclie de ceara.

Numai eu voi ramane-n lumina
cu cantecul, pasare tipand intre dinti –
si-mi va curge din tample rasina:
doua paraie fierbinti.