Nu mai e loc aici,
chircitul ochi petrece
în amintire simple întâmplări,
privește orb un măr ținut în palmă,
prin lacrima oprită lângă nări.

Ce uriaș în țărmurile sale,
roșul din fructe cât un asfințit,
respiră tot mai rar lumina
sub pielea ei de soare obosit.