Am plâns pe toată lungimea frunzelor,
o apă ușoară rătăcită în vânt
ca și pânza unei lacrimi
care oprește ochii dincolo de toamnă ;

un galben continuu sub mica putere
a stropilor
ne-a umplut inimile
cu iertare

cu cât mai adânc tocul tău în pământ
cu atât mai mică groapa

o groapă în inimă – mustind
de sânge
un picior în pieptul morții

puțin timp am mers împreună
puțin și mult –
ecoul și apa și dragostea
și moartea
s-au bucurat pentru altcineva.

și toamna și-a amintit frunzele
doar pentru noi.



21 octombrie 2003