Tu curgi ca un fluviu. Ce nume ciudat e!
Asfaltul transpare ca apa în scoc
Arbat! Ah, Arbat, tu chemare a toate
îmi ești bucuria și-al meu nenoroc!

Ai tăi trecători au o viață măruntă,
au treburi, aleargă și tropăie-n drum.
Arbat! Ah, Arbat, tu credința mea sfântă
sub mine așterne-ți al tău caldarâm.

De dragostea ta nu-mi găsesc vindecarea
de-ar fi să colind mii de străzi cu dor lung.
Arbat! Ah, Arbat, tu mi-ești legănul, țara
nicicând pân-la capătul tău n-am s-ajung.