agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
|
||||||
agonia Texti Pripusi
■ Interzicerea expoziÈ›iei organizate de Societatea Culturală Aromână
Romanian Spell-Checker Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-09 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Yigru Zeltil
Sub ochii polipului
întovărășind tremele regretelor pe câmpurile haotice de sare trec păsări mai mari decât nopțile trec saci vii care-ți acoperă șoldul ca o armată înfrântă și fugărită spre mare și Tu mai tăcută decât fildeșul întinzi mâinile de mâinile tale atârnă promisiunile morții și ele pătrund în ochii mei ca într-o plasă de fluturi Tu te culci te învelești în mantaua ușilor adormite te culci peste stiletele calme ale pașilor mei teribilii mei pași înfloritor răvășiți bătrâne falduri de piatră înecate în ierburi Zilele își devorează amiaza zilele ne schimbă între ele ca pe un spasm de var zilele trec prin noapte ca un imens cal acefal tîrîndu-și stăpînul zilele și nopțile ne schimbă ușor sentințele vocii mai greu decât tăcerile din vastele săli decât fastidioasele ramuri întunecate crescut în jurul plăgilor în care mereu te scufunzi purtate pe frunți în loc de bureți sfâșiați în locul cifrelor fatidice împânzind scările de călărie uimitor de limpezi pe aceste dureroase faleze odată cu arborii intrând în busturile sparte și odată cu marea compasiune a pietonilor pentru vechiculele repezi Zilele își împrumută inelul de opal mai tăcute decât păsările din armoare decât dantelele înconjurate de călăreți visând cu ochii deschiși profilul iubirii filigrana pădurilor sub întâia zăpadă prin sânul tău de fun drumul trăsurilor care dispar cu noi în paloarea pianelor pe aceste câmpii haotice de sare unde cadavrele câinilor sunt pline de șopârle și fluierul enorm plutește deasupra buzelor noastre dar niciodată iubita mea nu auzim melodiile îmblânzitorului Nu auzim niciodată căruțele tăiate în marmură roșie strivind lampioanele atente niciodată când auzi melodii nu întreb Nu întreba Nu întreba Nu întreba Nu întreba oricare dintre ele e pulpa ta ca osul aripei e pulpa ta cea mai mortuară e firul de salivă cu care învelești obiectele la miezul nopții ultimul supraviețuitor purtat de vânt peste case ultimul corsar ruginindu-și halebarda castana cînd își dezbracă limfa ultima gheară rănită care mai rupe o singură dată înainte de a se retrage neîntreruptul nostru sărut otrăvit pe o mare distanță nopțile fluviului în care cade planta cu gâtul de fildeș deasupra unghiilor noastre sălbatice care ne întrerup ne apropie și ne despart așa cum în somn flăcările ne cuprind îngrozitor de repede îngrozitor de repede întindem mâinile implorând pentru scurt timp străbat aerul orhidee bolnave femeile ies ca niște trestii din statuile ude împodobind misiunea franceză cu părul lor șovăitor susținut de pahare celor din urmă le înmoaie piciorul în sânge celor dintâi le oferă scheletul gotic al catedralei penultimul plutește la geamul trenurilor în goană aruncându-și umbra majestuoasă ca o dansatoare închisă în colivii ca un buchet sufocant Mult mai târziu când apele fug înnebunite pe nesfârșitele șesuri se deschid ca o inexorabilă pasăre de diamant aceste mâini care nu-mi aparțin pentru că au putrezit în părul tău aceste carnagii care nu-mi aparțin pentru că sunt oglinzile dragostei ale dragostei da ale dragostei Acest liliac orbitor care ne mănâncă genunchii semnul convențional din vertebrele noastre un semn de noblețe canalul subteran unde marele lac se va strânge ca un păianjen amețit un spion pe care îl salvăm înainte ca apele să ne sugrume Dar dacă ne dăruim brațele cascadelor dacă putem suporta brațele buteliilor de Leyda instrumentelor chirurgicale alfabetului morse surorilor siameze în timp ce una doarme își continuă visul în cea care se piaptănă lupilor dacă le dăruim tendoanele noastre de feldspat pentru ca întunericul să-i recunoască și dacă oprim jumătatea lichidă din noi pentru hiene și pentru dragoste mereu înșelați de sania care se aude departe în cărnuri de plimbarea în piei calde sub lună pe marea înghețată într-o maree prelungă înșelați mereu de omul cu ochiul plesnit într-o continuă abluțiune cu creierul de vânt într-o continuă abluțiune plimbându-și pe sub arbori exasperanta lui frumusețe El te poate ucide oricând rupând o cheie te poate schimba în nisip în platină fumurie în catifea în rădăcini polare mersul lui pe marginea orbitei e o frânghie de ceață pe care ne-o aruncă din când în când ca să cădem precedați de cataracte pentru că niciodată nu știm pericolul extrem care ne înconjoară Dar tu îmbracă aceste bucăți de cărbune aprins toaleta eternului somn și pleacă întovărășită de cormorani și de voaluri pleacă pe câmpiile haotice de sare și nu te opri decât atunci când vei întâlni straniile stânci ale mării decât atunci când vei întâlni al treilea sinucigaș cu inima mâncată de șoareci cu părul smuls de unghiile sumbre cu gura plină de lăstuni aprinși Nu te opri nici atunci Pentru că mai departe te așteaptă buldogul flămând cu nările translucide Nu te opri cînd întâlnești diminețile catedrale și lăzi cu dinamită la marginea mării pentru că sub valuri sunt castelele în care locuiești sub valuri sunt rechinii taciturni și branhiile lor se clatină ca buzele amanților îndepărtați ei ți-au pregătit de mult patul de broaște pe care va trebui să adormi ți-au pregătit să visezi rassa rechinilor princiari adoratori ai vegetalelor rassa rechinilor care își păstrează solzii în casete prea vechi ca pe bijuteriile de familie în amintirea crimelor din larg Nu te opri nici atunci Mai departe sunt degetele tale tremurătoare care vor crește mult timp deasupra apelor ca un polip sunt ușile tatuate în negru și mov care duc în golurile de aer blestemul din dinții funești ai șerpilor în care cad sâmburii livezilor Sau scândurile peste care plouă atât de fraged Aleargă aleargă sub norul pleoapei tale și ascunde în fructe oasele tale strălucitoare ca într-un coral părăsit scoicile îngropate sub lespezi pe care le simți cum se mișcă încet așa cum atingi obrazul iubitei sau cum dintr-o dată se revarsă ca o panteră mușcată de crocodil dorința absolută și totodată mortală cum aș dori să-ți arunci gâtul tău de lup înapoi pentru că nu vreau să întâlnesc în drumul meu poduri cum aș dori să nu ștergi urmele de sânge pe care le întinzi peste tot ca primele cuneiforme cum aș dori să-mi arunci prin fereastră culoarea pulpelor sandalele să mi le legi la ochi ca pe un șobolan alb paralizia orbitei pentru că recunoaște cu prisosință același țesut cristalin* același obiect împrăștiindu-și în umbră teroarea determinată spaima celor 99 de savanți care ne-au imobilizat pupila Teroarea oamenilor îți va procura bani de drum pe aceste câmpii haotice de sare o nu mă chema atât de sfâșietor iubita mea pe care sânii cresc ca o furtună mai departe sunt fosforescentele cadavre plutitoare ești tu mai departe o corabie pietrificată sunt decapitați îndrăgostiți de frunțile lor spinările plăpânde ale sondelor care se îneacă într-o erupție de palme sunt pașii mei călcând nevăzuți peste cuțite mâinile tale de care spânzură nupțialul lințoliu (1943) *Asemănarea unei persoane cu figura stranie pe care aceasta o furnizează visului, ușoara și misterioasa transfigurare a trăsăturilor, micul număr de pietre perfect curate care îi ies din urechi și tot timpul mersului, costumul de fier forjat, mâinile dispuse arhitectural și care înnoadă într-un mod desăvârșit, cele două capete diametral opuse ale clanțelor, colosala mașină de scris din mijlocul câmpului pustiu, acoperită de raci - asemănarea aceasta surprinzătoare acum și de-abia mult mai târziu, când paralizia ochilor a devenit totală, ne conduc în camera de sticlă, spre centralul monument al fluturelui, unde, în umbră același număr de obiecte sunt dispuse întotdeauna în același fel într-o petrifiantă coincidență. O pânză de păianjen învelește această gravă prezență cu o grație încântătoare. Dar numai atunci când culoarea ei va căpăta o excepțională violență, invizibilitatea, pe care o arborează mereu, va putea fi apreciată. Laba de ambră a pisicilor, mănușa lichidă, bobinele, lupul care se plimbă în jurul sânilor tăiați de un dirijabil alb, străbătut de roiuri de furnici înaripate până când se sfărâmă buzele acestei femei pe care voi putea vedea, în sfârșit coloana mea vertebrală în partea de sus acoperită de magnolia, mă voi putea vedea cum alerg după mine cu furie, înarmat cu un vultur, cum te apropii, cum mă întrec și mă întorc fără încetare, pe când aceste două animale sunt în realitate o mare pasăre ocupată să-și mănânce propriile pene care încep să ardă grație unei perspicacități neîntrerupte. Intrând în scenă, celebrul actor Talma, avea puterea prin forța voinței sale teribile, de a face să dispară veșmintele strălucitului și numerosului său auditoriu și de a substitui acestor personagii vii tot atâtea schelete. Când sala era plină cu acești stranii spectatori, emoția dădea jocului său o extraordinară putere. De o mie de ori am să repet: asemănarea surprinzătoare acum și de-abia mult mai târziu, când paralizia ochilor noștri a devenit totală, ne conduce în camera de sticlă, unde în umbră același număr de obiecte sunt dispuse întotdeauna în același fel, într-o petrifiantă coincidență. |
index
|
||||||||
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | |||||||||
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati