Mă duc, mă duc și râd pe rug de vară
Deasupra mea se scarpină un ger
Și eu mă sui cu cerul pe o scară
Și parcă plâng pe stâlpul meu de fer

Dar când turbarea va răzbate turma
Și când strigoiul va urla în vânt,
Veți mai putea să recunoașteți urma,
Ce a lăsat-o în fuga-i un cuvânt?

Mă duc să râd, veți râde voi cu mine?
Eu care plâng pe rugul unui sfânt!
Așa, așa, rastoarnă-mă străine
Și trage ațe, nevăzute-n vânt.