Printre crengile clătinate
Se arată obrazul furtunii,
Dar în ochii tăi se întoarce lumina.

Aici sunt insule foarte frumoase.
Ele au bucle. Ele știu să surâdă.
Un navigator trece, le salută.

Și multă vreme crepusculul lor stăruie
În măceși sau în coacăze.

Să te oprești la frontierele somnului
Acolo unde turmele se oglindesc în nouri
Și păstorii speriați o dată cu corăbierii
Citesc destinele scrise cu fulgere.

Se vor privi munții față în față?
Sau numai apele odihnite în țevile orașului.

Acestea și totuși fluviile
Vor muri ca niște orătănii
Din pădurile mari, miresmele
Vor porni o dată cu arborii spre fierăstraie.

Noaptea va încerca ferestrele
Va pune lacăte de ploaie
Vor fi vânturi mai mari decât țările,
Păsări îți vor ciuguli hohotele.

Vei ști atunci să strângi vorbele
Ca pe niște aripi în tine,
Și-n chiotul tău să fie tăcerea
Cum e vântul în bobul de strugure?

Dar numai glasul va rămâne
Ca o sare a mării ucise.

Și zidurile vor porni în noapte
Ca niște bărci rupte de la maluri.