Din cuprinsul norului înalt,
Ploaia-și sparge prundul pe asfalt.

Repezindu-și degetele lin,
Leapădă verigile-n bazin.

Tescuindu-și strugurii din pungi,
Joacă cu picioarele ei lungi.

Despletindu-și părul ei hoinar,
Bate din călcâi pe trotuar.

Prin copaci, cu sprintenit imbold,
Chinuie și scutură din șold.

Râde, parcă și-a ieșit din minți,
Arătându-și curgătorii dinți.

Sângerează gleznele ei mici
Când trosnește fulgerul din bici.

Peste case ciuruind grăunți,
Galopează pașii ei mărunți.

Răsucind odgoane de clăbuci,
Bate derabana prin uluci.

De pe strășini unse cu amurg,
Sclipitoare genele ei curg.