Trec prin lanul copt de grâu,
Aurul mi-e până-n brâu –
Valurile lui mă duc,
Peste câmp, ca pe-un năuc.

Umbrele m-ajung, mă-ntrec,
Nu le văd, nu le petrec,
Dar se-ngrămădesc pe-aproape,
Parc-ar vrea să mă îngroape.

Ziua e pe la sfârșit –
Rodul ei m-a copleșit;
Soarele coboară-n ape:
Cerb de jar să se adape.

Vântule, să nu mă-nfrunți,
Am să trec atâtea punți…
Calea mea de-acum e lungă,
Bezna, nu vrea să m-ajungă.

Din LUMINI PESTE VÃMI 1940 - 1944