Ochi mare, nu te vezi decât tu,
noi suntem imagini rapide
curbându-ne, atunci, acu,
și rupți ca raza în lichide.
Alunecăm pe emisfera ta,
sculpturi în relief, de aer,
și țărmul pleoapei reci și grea
ne-nfige-n furci de gene verzi, cu vaier.
Și ne-ntâmplăm, pierim, ne stingem
pe irisul în contemplare,
dar nu-ți suntem priviri, ci ningem
în iarna ta, ochi mare, tu, ochi mare.


din volumul Dreptul la timp, 1965