Pe malul apei ce coboară,
Câmpuri de orz şi de secară
ÃŽmbracă cerul şi-nconjoară
Un drum bătut din zi în seară
Către cetatea Camelot.
Şi călători trec către dealuri
Mirați de florile în valuri
Ce curg cu unduiri de şaluri
Spre insula Shalott.

Sălcii plâng, plopi se-nfioară,
Brize reci cu gust de seară,
ÃŽn vârteje se strecoară,
Şi-n vechi valuri se scoboară
Curgând spre Camelot.
Turnuri grele aruncă umbră
Iar pe insula rotundă
Ziduri gri vor să o ascundă
Pe Doamna de Shallot.

Pe sub sălciile-n floare
Caii merg tăcuÈ›i agale,
Bărci sunt trase lungă cale,
Iar corăbii fug spre zare
Navigând spre Camelot.
Dar a văzut-o cineva?
A apărut pe undeva?
Un semn din mână să ne dea
Doamna de Shallot?

Doar cosaşii mai ascultă,
Prin lan de orz cu coama blândă,
Vesel cânt venind pe undă,
Dus de vânt, purtat pe umbră,
Către castelul Camelot.
Cosaşii obosiÈ›i se-adună
Târziu, la răsărit de lună,
Şi privind spre ape-ngână:
E dulcea Doamnă de Shalott!