In frunza de cucuta amara
imi fluier bucuriile-si-o neinteleasa teama
de moarte ma patrunde,
cum va privesc pe malul marii de secara,
flori de mac.

As vrea sa va cuprind,
ca, nu stiu cum, petalele ce le purtati
imi par urzite
din spuma rosie
a unui cald si-nflacarat amurg de vara.

As vrea sa va culeg in brate
feciorelnicul avant,
dar vi-e atat de frageda podoaba,
ca nu-ndraznesc,
o, nici la pieptul gandurilor mele sa va strang.

Si-as vrea sa va strivesc,
ca sunteti rosii, rosii
cum nu au putut sa fie pe pamant
decat aprinsii, mari stropi de sange ce-au cazut
pe stanci
si pe nisip in Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
cand s-a-ngrozit de
moarte.