În drum frumoasa mi-a ieșit deodată.
Am împietrit pe loc fără suflare
Văzându-i fraga gurii-mpurpurată.
Ea-i pe pământ precum o sărbătoare.

Alt chip asemeni n-am văzut niciunde.
În ochi i-aleargă ale mării unde,
În părul ei tot aurul se-ascunde.
Sprânceana ei ca bezna-i la culoare.

Din harul ei lumină lumea fură.
M-a prins în mreajă dulcea ei făptură.
Atâta-i de frumoasă și de pură
Încât i-aș da și ultima-mi suflare.

Când ochii noștri își jucară jocul,
Ca lumânarea i-am sorbit tot focul
Și-am împietrit văzând că n-am norocul
Să-i fiu pereche-n lumea asta mare.

Vai, Hovanes, iubirea nu răsfață!
Tu ia mai des aminte și învață
Că-s numărate zilele în viață
Și orice frumusețe-i trecătoare.