O, bucuria de-a fi făurit, din moale argilă, cu nemăsură!
Nimeni, aproape, n-a ajutat pe cutezătorii dintâi.
Totuși, orașe în golfuri s-au ridicat, cu lămâi,
uleiul și apa, cu toate acestea, chiupuri umplură.

Zeilor, le schițăm la-nceput contur îndrăzneț, dar crude
stihiile sorții ursuze sfarmă-acest vis.
În schimb, ei sînt cei fără de moarte. Ne este permis
să-l ascultăm pe acela, care, la capăt, ne-aude.

Noi, un neam, unul singur prin vremi: nume și tați,
mereu tot mai plini cu fiul ce vine,
de care, odată, să fim covârșitor cutremurați.
Nouă, nesfârșit îndrăzneții, timpul întreg ne-aparține!

Și doar moartea, ea știe ce sîntem, tăcut,
Și ce câștigă mereu, când ne dă cu-mprumut.