Frumos de nemurire catam printre cuvinte
Chiar daca frunze cad peste morminte
Cu dor de cer aprindem luminile-n rascruci
Chiar daca iarna iernii ar viscoli pe cruci
Ne regasesc alaturi cantarea , poezia,
Si doar cu doua vorbe cutreieram vecia
Ce iute invataram ca plopii ne sunt frati
cand soaptele-s prea triste si ochii lacrimati
cand vesti ne infioara in cea din urma ora
sublim ni-e sa-ntelegem ca salcia ni-e sora

Decat o bucurie prea egoist simtita
Mai bine o durere-mpartasita
Decat o fericire traita departati
Mai bine in tristete deplin imbratisati
Dau viselor oricate cereseti si pamantene
Pe un privit de tine, pe-um frematat de gene
Si lacrimi le vom face ca bolta cea albastra
Iubirea-i cantul nostru si poezia noastra