Iubesc o fată gracă cu lăută,
Nu-i nici un om s-o vază,
M-așteaptă-n colț de stradă tăcută,
Vânjoasă, zveltă, ca un efeb făcută,
Mă ia de gât, mă-mbrățișează.

Vrem parcuri pustii să ne-adăpostească,
Lâng-un șipot clar,
S-ascunde-n ramuri flacăra cerească,
Stau stele de basm să privească,
E ca un sanctuar.

Lucește în noapte-arginie harfa-i mare
Și cânturi vechi înstrună,
Ciudată păpădie joacă-n cărare
Și-n pupeze se-nchină cu-ngâmfare,
Iar vântul suspină.

Deodată fata lăuta-și părăsește
De-un gând abătută
Își leapădă veșmântul ce-o-nvelește,
Mă-nvăluie-n trupu-i, gura-mi lipește,
Și mă sărută.

Gântește poate: noi tot o să murim,
Nopți cu sărutări n-or mai fi vreodată,
Stelele-or cădea, buzele s-or topi,
Apele-or seca, trebuie să murim...
Sărmana fată...