Zile de-a randul am vazut la usa mea
Un om intre doua varste, cautand parca ceva.
Era atat de linistit incat puteai sa crezi
Ca e o intamplare ca e acolo.
Apoi se muta cu totul la usa mea.
Avea o mica pila
Cu care lucra zi de zi, de dimineata pana seara,
Fara sa faca nici un zgomot.
Muncea aplecat asupra pilei sale de culoarea garnizoanei
De la marginea orasului.
Era atat de obosit ca abia daca se multumea
Sa-mi arunce o privire sau sa-mi raspunda la salut,
Dupa care se asternea, din nou, pe munca,
In dreptul usii mele, ca-n fiecare zi.
Putea sa lucreze asa zile in sir,
Fara sa-i pese de mine, adevaratul locatar al casei.
Cand a plecat a lasat o multime de dovezi
Ca viata e asa si asa,
Dar ca el muncise cu folos. Si ca avea sa se intoarca
Intr-o buna zi.