agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
|
||||||
agonia Texti Pripusi
■ Interzicerea expoziției organizate de Societatea Culturală Aromână
Romanian Spell-Checker Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-10-30 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di daria ilaria
din cântul al șaptelea
Bul dă cuarț ce nici o lume nu să laudă că ține, Dar în fiecare lume își trimite el lumine, Căci sunt lumile cu astre, cu planeți, cu aurori Oglindirea pă perete-a globului neperitori. Lumi în lumi, telescopate dân marunturi în înalturi, Microcosm și macrocosmos între valvele dă smalturi Ale scoicii gea a minții au în mijloc mărgărint, Globul dă cristal dân palma principeseiHyacint. Poate că scrisei „Levantul” doar să aflu globul ista Ce-l cătase Lionardo și-l cătase Gianbattista, Ce-l sâmțise pă aproape Gongora și Fulcanelli Și să află chiar în mijloc între-atomuri și-ntre steli. Poate că la rându-mi scris sunt, cu viața-mi, cu haloul Ce în juru-mi este Lumea, de alt îns ce cată oul Și să-l afle nu putut-a într-o lume dă giganți. Îl privesc cu fascinare ai luminelor amanți. Nainteaz-apoi Manoli și-n amurgul care zbate Voluptuos joc cu icoane și cu șoapte tremurate, Glăsuiește : - Zâna nopței, adâncimii și răcorii, Ce Moiră ne împinse să-ți vedem sub pleoape sorii, Sorii negri ce în pepturi ne aprind un negru foc? Iată-ne : Ampotrofagul, cavalerul Languedoc, Zenaida, sorioara-mi , Zoe, dama bărbătoasă, Toți plecăm privirea noastră subt o vrajă ce ne-apasă. Noi cutreerăm Levantul, dân ostroave în ostroave, Vânt nebun de libertate umflă vântrele la nave Ce-n amurguri roz se-nfoaie ca petale dă sidef. Punem sânge, punem aur pă al zilelor gherghef. Dară însă noi ne temem să nu fie un caprițiu Al Istoriei (acestă damă cufundată-n vițiu) Visul nostru dă iubire între oameni, între semeni... Este omul o jivină sau e zeilor asemeni? Poate revoluțiunea pentru care noi ne zbatem Ca să izbăvească neamul, să îl curețe de patemi ? Sau e jertfă în zadariu, sângerare fără rost? Feea Hyacint dăschise cu blândeță al său rost : - Manoile, tu spui vorbe cari eu nu pot pricepe, Lumea în cristalul ista să sfârșește și începe, Iară eu dă orice murmur, d-orice dor departe sum. Eu a veciniciei doară trag în pept amar perfum. Au ce este pentru mine vacul ista? Punt ridicul Ce abea să reflectează în cristal, în ombilicul Kosmosului. Sufer oameni? Oprimați sunt, umiliți? Dară sufer și stejarii, suferit-au trilobiți, Stele sufer când pre ceriu ele schimbă-n supernove, Sufer peștii-n ape, sufer în pădurea de mangrove Pangolinii, sufer zorii când ameaza le ia locul, Suferă pământul, apa și văzduhul, sufer focul, Cocârjat e-n suferință tot ce pare că esistă, Dar în centru e lumină, deși carnea este tristă, Cum din chinul scoicei naște perla, bucurie pură. Globul de cristal e singur care nu știe tortură. Libertate n-afli-n lume, unde totu-i prins în mreajă. Manoile, de vrei lumii să îi faci călită streajă Liberează-te pre tine mai întâi, și-api pre cei Ce să-ndoaie sub călcâiul de nebuni și de mișei. Te cufundă-n poesie și-n visare, te cunoaște Tu pre tine, dar nu-n lume, ce-i asemeni unei broaște Unde merge orice cheie și niciuna, ci în sferă Te cufundă, s-afli floarea sufletului. Efemeră Nu e ea, ci-n nemurire, în Akasia-ți întinde Cupa limpede. Privește ici în glob și te desprinde! Manoil păși în fața tronului cu scump desen, Ceilalți șed în grup dă peatră ca burjuii lui Roden... Manoil luă din mâna cu brățare de onixă Globu-n palmele-amândouă și-l privi cu pleoapa fixă Pân-un foc de apă rece îi pătrunse-n braț și-n unghii; Carnea i se face steclă, își putea privi rărunchii Scânteioși ca vii smaralduri, oasele ca și mărgeanul, Cum vezi plopii-n faptul serii vântul când dăschide geamul. Grota, zâna i se pare depărtată și străină Cum vezi lumea când ai ochii turburați dă atropină. Dodat nu mai e nemica, numai trupu-i gol asvârle Vâlvătaie înghețată, ca curentu-n jur dă gârle, Flăcări ce destramă carnea-n stropi de rouă ce scânteie Pă scheletul ca pistilul fabuloasei orhidee A Levantului. Dar, iată, oasele încep a crește, Pe scheletul mâinii aripi dă cleștar înmugurește Pân-acoperă humerus, radius și cubitus, Și dân grotă ca dân păntec își croiește drum în sus Aripat gigant ce arde galben foc zvârlind sub stele. Încrustat în stânca frunței arde-un glob cu ape grele, Universul ca o haină îi plesnește-n cusături Și se taie-n putrezi lațe atârnând de-ncheieturi... Galaxii să dau în lături zob făcute dă aripe, Pere limitele lumii îndărăt în două clipe, Loc și vreme bălmăjite-s ca în gure de copii, Neființă și ființă-s râncede glosolalii Bălăcite, luate-n peptul notătorului pân sine. Să-mpăcau bune și rele, întunerec și lumine Și totuna e mic, mare , nesfârșit și mărginit... Genia și mai dăparte aripa și-a desdoit. El sbura dodat în toate părțile, și în afară Și înuntru, pân ce totul fu împlut d-a sa povară, Dă lumina-ntunecată a aripelor enorme... Oul de cristal chilia unde treze ele dorm e. Și odată oul crapă în trozniri d-apocalipsă După câte mii de ere? Vremea este în eclipsă. Iar Manole-apare iarăși cum îl știm. Ce-n ou trăit-a Nici în gând și nici în vorbe nu-și găsește potrivita: Ochi ce se privește însuși, poate așa o pală umbră Aș putea s-aștern pă filă, dân esperiența sumbră A trăitului cu sine, a mușcatului dân totu-și... Manoil dăschide ochii: pân la brâu el stă-ntre lotuși Într-un iaz ce unda verde-i scânteiază străveziu. Sori sunt trei în crucea bolței: galbin, frez, liliachiu, Întreite deci aruncă umbre toate ce se vede. Manoil eși pe malul tăului cu unda verde. Gol era ca o statuă, ca de marmor are peptul, Plete scoase ca dân daltă, ochii goi ca înțeleptul Dă Omir sau Milton bietul sau al lui Ulysses tată. Talpele-i pășiră goale pre câmpia ce-i smălțată Cu mii flori dă iod cu frunze dă safir și peruzele, Cupele de carene-atinge cu moi buze paseri grele Ce-s jumate transparente și jumate ca de plumb. Șerpi cu creste de găină cântă-n lanul de porumb. Fauni nalți de nici o palmă două flaute-au la gură Nimfelor cu zeci de țâțe să le de șuierătură, Iar la râul cu dantură loc de punte triumfală Þine luna, o felie fragedă de portocală. Toate curg, se schimbă toate pe măsură ce se-ncheagă: Peștele devine soare, soarele devine fragă, Umbra , iată se desprinde de pământ și prinde sânge Iar ce aruncase umbră-n cioburi licurind să strânge, Fiecare ciob crescăndu-i aripe dă libeluli... Manoil înaintează printre noii glomeruli Ai copacilor ce-ndată ei să schimbă în fămei. Toate îl ămbie lâncezi, da-ntre pulpele dă stei Ele n-au nimic, doar peatră lustruită ca de ape: Când se-ntorc, pe două fese dăschid ele două pleoape. Și dodat în aer luciu se ivi un curcubău Þi să-ncheagă slove limpezi atârnate preste hău, Ce par când muiate-n ojă, când săpate în dantea. Preste tot ținutul scrie-n arc: HALUCINARIA Literile schimbă-n dată în mii stele colorate Și-n beșice de săpunuri zugrăvite și perlate Ce să sparg subt gheara lungă miilor pterodactili, Numai H-ul mai rămâne între nouri versatili, Dar și el într-o beșică de săpun s-au prefăcut Ce s-apropie de mutul Manoil, întrețesut Cu bulboane de lumină roșie. Manole-atinge Cu un deget ca de peatră umeda, sclipinda minge Care are peisagiul desenat în semilună Pe o margine de tremur; ca un clopoțel răsună Bila însă nu să sparge, ci-l coprinde pe erou Și cu el să-nalță-n aer: stă ca puiul viu în ou. (......................................................) |
index
|
||||||||
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | |||||||||
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati