Montat în noapte lacul sufletului tău pare
O pînză lină de cristal tîrziu pe care
Ai insomniei mele păienjeni o-nfiripă.

Spumă de ape sacre în vas de alabastru,
Oglindă dînd sclipiri mai mari oricărui astru
Și reflectînd abisul vieții-n cer, o clipă.

Eu, lebădă fugară, las urme-nsîngerate
Pe lacuri – și-mi iau zborul cu sîngerîndă-aripă.