Nu te-ngrozi, poete, de durere
Si nu fugi de dânsa niciodată :
Ea face poezia mai curată
Si-i dă o mai statornică putere.

Tu n-ai avea în vers o adiere
Atât de caldă și de parfumată,
De n-ar veni din zarea-ndepărtată
Pe-a suferinței rază de mistere.

In piept suspinele când se frământă,
Pe liră dulce, tot mai dulce cântă…
Si-n melodii durerea-și ia ființă…

Iar gemetele-s armonii pe strune, -
Căci poezia doarme-n suferință,
Cum doarme diamantul în carbune.