A fost un trubadur odinioară
Ce s-a-ndrăgit de-o castelană; dar
Inchisă-n turnul ei de fildeș rar,
Frumoasa lui zăcea ca o comoară.

Atunci și-a-ntrupat într-o vioară
Intregul sufletului său amar
Si l-a trimis iubitei sale-n dar,
Lăsându-se de dragul ei să moară.

Te-ascult cântând un tainic menuet…
Si-mi pare că fantasticul poet
Si-a-ncredințat vioarei tale rana;

Te-ascult cântând cu gândul în trecut
Si-mi pare că suspină castelana
De dorul trubadurului pierdut.