Firavii pomi și cerul spălăcit,
L-a noastre haine, parcă tot zâmbesc,
Când ele, nonșalante, strălucesc,
Plutind ca niște-aripi, cu-n fâlfâit.

Și apa din bazin se înfioară
De vântul lin, iar soarele pe-alei
Reduce umbra crengilor de tei,
Făcând-o-albastră, parc-ar sta să moară.

Escroci plăcuți, ibovnice șarmante,
De jurăminte, inimi dezlegate,
Noi oferim la toți cu bunătate
Si-amanții tachinează pe amante,

A căror mâini subtile știu oricum
Să dea ades un suflu, la schimbare
Cerând rasplată doar o sărutare
Pe vârful degetului mic și, cum

Cumplit e gestul, chiar peste măsură,
Printr-o privire seacă-i pedepsit.
Dar contrastează-n urma, negreșit,
Cu iertătoarea gurii strâmbătură.