agonia
armâneashti

v3
 

Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission Contactŭ | Ânyrâpsea-ti
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texti di idyiul autorŭ


Adutsearea pi armâneashti a alushtui textŭ
0

 Minduiarea a membrilor


print e-mail
Mutriri: 26304 .



Cerbul fermecat
prozâ [ ]
pentru copii
Colectsia: poezii pentru copii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Victor_Eftimiu ]

2005-10-04  | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana]    |  Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Tiberiu Juganaru



Cerbul fermecat

de Victor Eftimiu

Era odată un împărat care avea nenumărate moșii, păduri, vii și eleștee. Stăpânea multe sate și târguri. Și îl chema împăratul Negură.
Mii și mii de țărani trudeau pe pământul lui.
Vătafi cu bice plumbuite băteau pe acești muncitori ai țarinei, lovindu-i fără milă cănd nu mai puteau și cădeau de osteneală și de arșiță, pe brazda și pe holda-ncinsă de soarele amezii.
Iar Negură-Împărat trăia numai în belșug, în ospețe și desfătări, fără să-i pese de cei care se istoveau adunându-i atâtea bogății.
Îi luaseră spaima nu numai oamenii de pe moșiile sale, dar și sălbăticiunile codrilor, păsările cerului și peștii din fundul apelor pe care îi vâna cu plasa și cu undița, iar cerbii și căprioarele cu săgeata și cu furca. Avea șoimi cu care pleca după potârnichi și iepuri și cai sprinteni cu care alerga prin văile munților și prin desișurile pădurilor, urmărind mistreții lupii, urșii, vulpile și alte lighioane.
Nu era rău să mai nimicească acele lighioane vătămătoare, dar lui îi plăcea mai mult să fugărească și să ucidă nevinovatele căprioare și cerbii bătrâni, cu coarne mari și frumoase care nu făceau rău nimanui.
Negură-Împărat avea un singur băiat, pe care îl iubea ca lumina ochilor și căruia voia să-i lase bogăția lui, precum și puterea de stăpânitor al acelor ținuturi.
Băiatul moștenise de la tată-său patima vânătoriei. Alerga de dimineață până seara, cu o mulțime de flăcăi argați și hăitași, adică oameni care goneau fiarele și le aduceau în bătaia arcului sau a suliții. Se afunda în codrii neumblați, pe unde picior de om nu călcase vreodată. Nu-l înspăimântau întunecimile pădurii, stejarii trăsniți și schimonosiți, peșterile, stâncile înalte de pe marginea prăpastiei fără fund. Căta mereu lucruri tot mai ascunse, primejdii tot mai mari, fiare tot mai sălbatice.
Într-o bună zi băiatul nu s-a mai întors acasă. Degeaba iscodi, degeaba pedepsi Negură-Împărat pe însoțitorii flăcăului, că nici unul nu știa unde pierise îndrăznețul vânător. A trecut o zi, au trecut două, au trecut nouă și băiatul nu s-a mai întors. Mult l-a jelit bătrânul, multe lacrimi a vărsat de dorul copilului pierdut!
Credea că o să moară de inimă rea. Îi venea să-și pună capăt zilelor, la gândul că feciorul său drag, singurul moștenitor, se rostogolise în cine știe ce prăpastie sau fusese ucis de tâlhari, sau sfâșiat de lighioanele văgăunilor.
“Cine știe ce zimbru l-a spintecat - gândea el, cine știe ce urs l-a strâns în brațe de i-au trosnit oasele”.
Ca să mai uite de amar Negură-Împărat căuta tot felul de cazne și desfătări. Parcă tot vânătoarea era cea mai crâncenă, că-i fura gândurile, îi mai astâmpăra dorul și jalea. Din zorii zilei, până în faptul nopții, bătea bătrânul coclaurile, trăgea fără milă în orice vietate îi ieșea în cale, fie căprioară, fie viezure, fie gușter, fie porumbel sălbatic, fie nevinovată turturea.
Într-o zi, se pomeni față în față cu un cerb tânăr și frumos, care-l privi cu ochii plini de lacrimi, parcă rugându-l să-l cruțe. Dar împăratul neîndurat întinse arcul și trase o săgeată care nimeri chiar în grumazul sălbătăciunii. Cerbul o luă la goană, împăratul după el. Au alergat așa, amândoi, până ajunseră la marginea pădurii. Acolo era coliba unui pădurar.
Cerbul sări gardul și se ascunse în dosul colibei.
La vederea jivinei cu ochi rugători, pădurarul se apropie cu blândețe de cerb din gâtul căruia picurau broboane mari de sânge.
Îi scoase cu binișorul săgeata din grumaz, îi spălă rana și i-o legă. Iar sălbaticiunea, cu un semn de mulțumire, îngenunche în fața moșneagului și-i linse mâna dreaptă, mâna care-l îngrijise și-l tămăduise.
În aceeași clipă intră în ograda pădurarului împăratul cel rău, urmat de ceata de hăitași.
• Adu cerbu-ncoace! strigă el
• N-am nici un cerb de dat! răspunse moșul.
• E cerbul meu, eu l-am săgetat! strigă Negură-Vodă.
• Se prea poate, dar eu l-am scăpat de la moarte și nu ți-l dau.
• Nerușinatule, mișelule, ticălosule! urlă împăratul. Nu știi cu cine vorbești. Eu sunt împăratul tuturor acestor ținuturi... ale mele sunt pământurile, văile, pădurile și munții aceștea, cu toate jivinele și oamenii ce trăiesc pe ele. Eu sunt stăpânul tău, bătrâne făr’de minte! Supune-te, că de nu...
• Vei fi mata stăpânul acestor ținuturi, dar în ograda și-n coliba mea, eu sunt stăpânul! răspunse moșneagul cu semeție. Și se puse în fața cerbului ocrotindu-l.
Mânios din cale afară, împăratul porunci slugilor să pună mâna pe bătrân, să-l lege, să-l bată și să-i ia vânatul.
Dar, în clipa când slugile boierești se apropiau de pândar, să îndeplinească porunca stăpânului, ce le fu dat ochilor să vadă? Cerbul se apropie de împărat și începu să vorbească:
• Oprește-te stăpâne; oprește-te tată!
Și abia rosti cuvântul tată, că-i căzură coarnele și pielea de pe el și se ivi băiatul crezut atâta vreme mort.
Negură se trase câțiva pași înapoi, de mirare și de bucurie. Băiatul mai vorbi:
• Lăsați-l pe bătrân în pace, mulțumiți-i că m-o scăpat de la moarte! Dacă nu era el, tăticule, nu-ți mai vedeai băiatul niciodată. Și băiatul povesti tatălui său ce se întâmplase:
Precum știi, mă afundasem în codru, la vânătoare, și am tras cu arcul într-o căprioară. Dar săgeata mi-a luat-o vântul și a zburat în sus de nu s-a mai văzut. O lumină orbitoare se făcu în întunericul dintre copaci și din mijlocul acelei lumini văzui chipul frumos al unei zâne.
• Eu sunt Zâna Pădurii - vorbi acea arătare, și am venit să te pedepsesc pe tine și pe tatăl tău, ca să știți și voi ce e durerea. Să afle și taică-tu suferința de a-și pierde copilul. Să i se mai moaie inima și lui Negură-Vodă, care nu face altceva decât să prigonească oamenii și dobitoacele! Apoi ridicând toiagul, Zâna Pădurii făcu câteva semne în jurul capului meu.
• Te prefac în cerb - strigă ea - și cerb ai să rămâi până-n ziua când vei cunoaște răutatea celor puternici și bunătatea celor slabi.
Blestemul zânei s-a împlinit. Astăzi am cunoscut durerea săgeții tale, o puternice tată, și am cunoscut alinarea pe care mi-a adus-o bietul pădurar bătrân și sărac...
Mulțumește-i că a fost om de omenie și m-a îngrijit, și făgăduiește-mi că nu vei mai ridica niciodată arcul împotriva necuvântătoarelor, lighioane ale pădurii și ale cerului.
Negură-Împărat începu să plângă și-i făgădui băiatului tot ce-i ceruse. Mai ceru iertare bătrânului pândar, îi dete o pungă cu bani, își strânse copilul în brațe și plecară amândoi, făcând jurământ să fie mai buni și mai miloși cu sălbăticiunile pădurii, cu zburătoarele văzduhului și cu peștii din adâncul apelor.
S-au ținut de legământ, n-au mai vânat cerbi și căprioare, dar cu oamenii tot atât de crud se purta Negură-Vodă. Îi punea să muncească fără nici o răsplată, îi scotea mereu datori, le cerea alte noi dobânzi și dări, până când, într-o zi, nemaiputând răbda, oamenii s-au răsculat, l-au prins și l-au legat fedeleș, cerând judecată pentru faptele sale neomenești.
Clăcașii de pân’atunci, dezrobiți de apăsarea unui singur om, se uniră și începură să muncească folosindu-se ei acum de rodul muncii lor.
Iar feciorul Împăratului Negură, nemaiavând ce face, și trebuind să aibă și el un rost pe acest pământ se duse la marginea pădurii, unde trăia cu baba lui pândarul cel scăpase când era cerb, și-l rugă să-l primească în coliba lui, ca odinioară, și să-l folosească și pe el la gospodărie.


.  | index








 
shim Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). shim
shim
poezii  Caftâ Pi Net  Agonia - Workshopuri Artistitsi  

Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!