|
Biografii Paul Guimard
"Miezul omului este solid, tare, poate chiar invariabil. Dar ceea ce face el depinde cam 99% de hazard. În linii mari, noi suntem cei care decidem, suntem liberi. Dar în privința bunurilor vieții, hazardul are de spus mai multe decât noi", a afirmat Paul Guimard (1921-2004), într-o convorbire memorabilă cu Jacques Jaubert. Ideea stă la baza a trei dintre cărțile lui cele mai citite: romanele Strada Le Havre (1957, Premiul Interallie), Ironia soartei (1961) și Bunurile vieții, best seller din 1967, care obține Premiul Librarilor și este imediat ecranizat, cu Michel Piccoli și Romy Schneider în rolurile principale.
Paul Guimard a debutat ca jurnalist. Primul sau roman, Les Faux Freres (1956), obține Marele Premiu pentru umor, dar consacrarea literară vine abia după cărțile "serioase". În 1981 și 1982 este chemat la Elysee și face parte dintre apropiații lui Mitterrand. Se va distanța de acest episod printr-o altă frază rămasă celebră: "Singurul meu regret este că n-am obținut, în timpul trecerii mele pe la Elysee, să fie înființată o Academie a Mării." Într-adevăr, pasionat de navigație și de pescuit (a facut înconjurul lumii la bordul unui velier), Guimard a fost îndrăgostit toata viața de mare, pe care o consideră lucrul cel mai greu de descris sau de fotografiat. Strada Le Havre reușește o performanță asemănătoare: descrierea, "fotografierea" unor valuri umane în flux grăbit și scoaterea în prim-plan a trei dintre figurile lui, oameni a căror soartă depinde într-un fel hotărâtor de un al patrulea personaj: strada însăși.
Opera principală:
Les Faux Freres (1956), Rue du Havre (1957), L'lronie du sort (1961), Choses de la vie (1967, in pregatire in colectia "Cartea de pe noptiera"), Un concours de circonstances (1990), L'age de pierre (1992), Les Premiers Venus (1997). A mai scris eseu și teatru.
|
Texti Pripusi
