agonia
armâneashti

v3
 

Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission Contactŭ | Ã‚nyrâpsea-ti
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texti di idyiul autorŭ


Adutsearea pi armâneashti a alushtui textŭ
0

 Minduiarea a membrilor


print e-mail
Mutriri: 8893 .



Arta de a muri
lucri tsi suntu mash ti membru [ ]
fragmente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Mircea_Eliade ]

2009-09-15  | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana]    |  Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di bogza gheorghe



Cereți unui tânăr să scrie o carte asupra vieții și vă va aduce un manuscris de o mie de pagini, într-atât știe de multe și atât de importante, de noi, de semnificative i se par toate. Un om matur va scrie o sută de pagini; un bătrân , cel mult douăzeci. Este în această anecdotă întreg destinul tinereții; acela de a fi îmbătată prea mult de spațiu și timp.


Greșit se spune că tinerețea e mai aproape de viață, că între ea și viață nu intervin decepțiile, experințele, construcțiile mentale care caracterizează maturitatea. Dimpotrivă, tinerețea aduce cu sine un milion de superstiții, de idei gata, de sugestii și iluzii - pe care le interpune întotdeauna între ea și viață. Un contact direct, nud, nu-l poate da decât maturitatea și, perfect, numai bătrânețea. Nu începi să trăiești real decât în jurul vârstei de patruzeci de ani. Până atunci, nu trăiești decât în gesturi, în intenții, în nostalgia viitorului și amintirea trecutului.
Este ciudat că tinerii au mai decis simțul trecutului decât oamenii maturi. Un tânăr trăiește mult mai mult cu amintirile decât trăiește un om de cincizeci – șaizeci de ani. Nu numai atât: la un tânăr, trecutul este un element întotdeauna prezent, oricât de paradoxal ar părea aceasta. Este permanent legat, printr-o osmoză neîncetat alimentată de amintirile lui. Nu le vede așa cum le poate vedea un om matur. Nu s-a detașat încă de ele.


Obișnuiesc tinerii să-și bată joc de frica de moarte a bătrânilor și să se laude cu curajul cu care ei, de pildă, ar înfrunta moartea. Nu e greu să sacrifici ceea ce n-ai avut încă timpul să prețuiești. Ce-ar putea pierde un tânăr, murind? Ce cunoaște el din viață ca s-o iubească? Dar mai este ceva: este definitiva opacitate a tinereții față de sentimentul morții, față de agonie, față de trecere. Și această opacitate trădează mediocritate; căci o conștiință în care nu s-a zbătut, într-un fel sau altul, problema morții, mai are încă de crescut până să se atingă acel minim de elevație indispensabil contemplației și înțelegerii vieții.


Și cu toate acestea, tinerețea are întotdeauna dreptate. Să te împotrivești unei mediocrități tinerești pentru a susține o perfecțiune bătrânească – e cea mai mare crimă a spiritului. Adevărații creatori sunt maturii și bătrânii, desigur, și adevărații impotenți sunt tinerii; totuși, cei dintâi nu inventează, iar cei din urmă trebuie totdeauna să ne intereseze.


În fond, prețuim tinerețea tocmai pentru că știm că într-o zi va ajunge bătrânețe.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). poezii
poezii
poezii  Caftâ Pi Net  Agonia - Workshopuri Artistitsi  

Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!