Să stăpânim lucrurile ca și cum ele n-ar exista,
cu disperare să pornim la șuierătura lor.
Ca în prăpastie m-arunc asupra ta.
Călcările tâlharilor sunt îndrăzneli
asupra vidului.

Eu râd și plâng de-atâta gol,
ținându-te de mână.

Ne duce aerul pe-o piele cusută cu vinete semne.
Și-acest pământ pe care-l locuim,
și nerăbdarea de a termina totul,
chiar și mirosul de cal deasupra tuturor
dar știu că nici o făgăduință nu se ține
și râd și plâng de-atâta gol.