Puștii în priviri înalță zmeii.
Aerul se urcă și mai mult.
Au plecat ast' toamnă derbedeii
în armată au plecat demult…

Trec așa, cu pasul rar și blând,
ei mă cheamă parcă, eu n-aud.
Aș întoarce capul, dar răspund în gând
în ploi repezi părul scuturându-l ud.
Câte glume, câte nume mi-au scornit…
Mi le-au pus pe umeri sau peste sprâncene,
eu le știu pe toate cu încuvințarea galeșă din gene.
Și-au plecat băieții… Astă toamnă chiar…
Se întorc, doar nu merg în război sau lupte,
cu doi ani mai maturi știu, s-o rușina
să încerce vreunul iar să mă sărute.
Îmi vor da binețe serioși și gravi,
cu șapca deasupra capului zburată
și pe străzi vor trece pașii mei dansând
c-au sosit băieții din armată.