agonia
armâneashti

v3
 

Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission Contactŭ | Ã‚nyrâpsea-ti
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texti di idyiul autorŭ


Adutsearea pi armâneashti a alushtui textŭ
0

 Minduiarea a membrilor


print e-mail
Mutriri: 8512 .



Cântece de ospiciu
poezii [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Al._O._Teodoreanu_(Pastorel) ]

2009-05-04  | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana]    |  Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Bot Eugen Iulian




-1-

Vecinul meu era bolnav,
Bolnav de mult și foarte grav.

Toți spun că l-au luat de-aici
Și că prin parc l-au dus pe dric;
-Dar asta nu-i adevărat-
Eu știu c-avea în el furnici,
Ce-au ieșit noaptea prin buric
Și l-au mâncat.


-2-

În lumânări sânt stafii albe,
-O spun, dar nimenea nu crede-
În lumânări sânt stafii albe,
-Le văd și nimeni nu le vede-
De stafii nu mă tem deloc!
Eu râd când ies din lumânare;
ÃŽn perini am guzgani de foc
Și ei le mușcă de picioare.
Și astă noapte au jucat,
(Tavanul se cutremura)
Și astă noapte au jucat,
Iar lumânarea fluiera,
Ca un flaut blestemat.

-3-

Tralalali, tralalala,
Am mai ucis un gardian.
Tralalali, tralalala,
Acum sânt liber-castelan.

Tralalali, tralalala,
Aveam și drept(sânt împărat).
Tralalali, tralalala,
I-am scos un ochi și l-am mâncat.

Tralalali, tralalala
Cu-un lemn în țeastă l-am izbit.
Tralalali, tralalala,
(El nici nu știe că a murit).

Tralalali, tralalala,
M-am îmbrăcat în haina lui,
Tralalali, tralalala,
Și haina mea o să i-o pui.

Tralalali, tralalala,
Nici doctorii acum nu știu,
Tralalali, tralalala,
Că eu sânt mort și el e viu,
Tralalali.

-4-

Aicea clipele se scurg,
(Ca veacuri clipele se scurg),
Aicea clipele se scurg,
Lăsând fosile pe meninge.
Și-n fața zilei ce se stinge
Cu focul tristului amurg,
Mă simt atât de zdruncinat
Văzând astrala agonie,
C-am luat un ac de pălărie
Și mi-am scos ochii.

P.S. Paznicul plecase să-mi aducă luna (Eu l-am trimis).


-5-

El s-a suit s-aducă luna,
Sus, sus, în turla de pe casă.
Dar ea râdea ca-ntotdeauna,
Ha! Ha! și tabla-i lunecoasă.

Oooo! Luna a căzut în lac.
În fund - și apa e adâncă.
S-a aruncat și el în lac.
-Acuma poate o mănâncă-


-6-

Au scos din lac un paznic mort.
Râdeau nebunii-ca nebunii.
Și clopote trăgând de mort,
Vreo doi s-au spânzurat de funii.

L-au îmbrăcat apoi frumos,
Și popii rugăciuni îi spun.
Nu știe nimeni că-s Christos
Și-am să-l înviu - că era bun.


-7-

Ceasornicul din cap, tic-tac
Auzi cum bate liniștit?
Ceasornicul din cap, tic-tac,
Scoate clipa ce-am trăit.

Ceasornicul din cap, tic-tac,
Auzi? din mers a-ncetinit.
Ceasornicul din cap, tic-tac,
A stat.


-8-

Acuma am murit.



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). poezii
poezii
poezii  Caftâ Pi Net  Agonia - Workshopuri Artistitsi  

Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!