Nu se mai fixează nimic
deasupra, și dincolo de deasupra grupuri
de stele pregătesc un răsărit antic
de soare și de duhuri.

Se scriu începuturi de litere,
dar apoi se șterg pe un cer luminat
cu flambe libere
și fără de înnoptat.

În oraș e lumină de zi,
ies din paturi cei care au apucat să se culce.
Casandro, tu, vino și vezi
moartea cea mai dulce.

Numai zidurile par nemișcate.
Sus, și mai sus de sus, sunt balanțe
în care se împarte dreptate
și un alt fel de speranțe.

Nu are cine să vestească pe cine.
Turbate spirale; inimă explodată.
Anul care urmează să vină nu mai vine
și nu va mai veni niciodată.