Rareori ferestrele înțeleg ce se întîmplă în jurul lor:
ele se deschid larg, cu aceeași melancolică nonșalanță
răsăriturilor de soare, ca și sinucigașilor cu rău de înălțime.
Se întîmplă însă uneori ca ferestrele să înțeleagă prea bine
ce se întîmplă în jurul lor, și atunci totul se schimbă.

Este o prejudecată că numai oamenii, animalele de casă și farfuriile zburătoare se pot arunca de la fereastră.
Atunci cînd transparenta disperare le devine insuportabilă
ferestrele se aruncă de la etaj cu o grație neînchipuită.
Este adevărat, acest lucru -
pentru că, orice s-ar spune, este un lucru -
se întîmplă din ce în ce mai rar
odată cu emanciparea tehnicilor de fixare a ferestrelor.
Totuși, cînd situația atinge limite nebănuite
ferestrele nu ezită o clipă să se arunce în stradă
cu toate riscurile pe care le comportă un asemenea gest irepetabil.

Există ferestre tot atît de albe și tot atît de complicate
cît sentimentul de deznudare al ploii
mai complicate, uneori, chiar decît albele trupuri
roșii, verzi și autodidacte ale lui Vayenas.

Ferestre din penumbra cărora cel mai bine se văd
apusurile de soare și de dragoste

ferestre cărora li se refuză
răsăriturile și multe alte sentimente solare.

Ferestre de nord ale căror oglinzi cunosc zăpada
din privirile de gheață ale eschimoșilor narcisiști
ferestre sudiste, nudiste și secesioniste.

Ferestre care nu se deschid niciodată
și ferestre care nu se vor închide vreodată
ferestre care se hrănesc din tristețea cîte unei priviri îndepărtate
din transparența matinală a cîte unui umăr gol și inocent
din nostalgia brațelor albe încărcate de amintiri.

Ferestre luminate și ferestre întunecate
ferestre îndrăgostite de vis și de vis-á-vis
îndrăgostite de sinucigașii pe care îi confundă
cu pescăruși nihiliști și îngeri comis-voiajori.

Ferestre cu dantele, arsenic și perdele din celuloid
ferestre fără perdea în spatele cărora femei tinere își dezvelesc trupul cu disperată generozitate pentru ca prinți tineri și chipeși, cu sensibilități voyeuriste, să le zărească și să le salveze o dată pentru totdeauna.

Ferestre complice și ferestre ostile
ferestre prin care lumea se vede mică și grăbită
alergînd într-o direcție necunoscută.

Ferestrele de scurt-metraj ale lui Peter Greenaway
și haremul de 2000 de ferestre cu coapse soft
ale firmei Microsoft.

Ferestre care nu duc nicăieri.

Ferestre între două vîrste.

Ferestre rotunde precum răsăriturile de soare
ferestre ovale, înclinate, aplecate
ferestre înalte, cu picioare lungi de oglindă
ferestre androgine.

Ferestre ale căror sentimente baroce se nasc
tocmai pentru a fi puse în ramă.

Ferestre opace, terne, mizantroape
ferestre cu dioptrii mici și pretențioase
ferestre transparente precum femeile îndrăgostite.

Ferestre albe.
Ferestre roșii.
Ferestre albastre.

Rareori ferestrele înțeleg ce se întîmplă în jurul lor. Dar atunci cînd înțeleg se sinucid fără cel mai mic regret: se aruncă de la etaj (cele care au privilegiul de a locui la etaj) sau, pur și simplu, se închid în ele însele, asfixiindu-se în propria oglindă.